Prima speranta a murit !
Se scurge usor pe obrazul uitarii,
Totul a inceput ca luceafarul lui Eminescu,
Si s-a terminat ca enigma lui Calinescu.
Se aude un sunet fin ca de vioara Stradivarius,
Un sunet de glasul lui adus.
Nu canta si nu vorbeste!!
La ceruri priveste si Sufletel rosteste:
Doamne Dumnezeul meu !!!!
Imi aduci bucurie dar inapoi o iei mereu !
Da-mi viata in vine si siguranta de sine !
Da-mi senzatie de bine….sau mai bine……
Nu-mi da nimic dar las-o langa mine !!!
Din pacate rugile parca nu-I sunt ascultate,
Si regretele pe sufletel ii sunt sculptate.
Si iar urmeaza sa se puna praf pe umerii lui,
Si scancete se oglindesc in ochii poetului,
Lacatul s-a pus, rana e deschisa si curge sange…
Linistea lui e spulberata caci acum plange,
Nu mai conteaza nimic pentru el, s-au dus toate,
Caci pentru ea, el a fost doar o simpla libertate.
Imi place sa cred ca sunt poet. Nu sunt interesat de ce spun oamenii din jur. Fac ceea ce simt si incerc sa schimb metalitatile oamenilor deoarece majoritatea populatiei este spalata pe creier de mass-media. Talentele adevarate mor de foame in strada in timp ce scandurile se dau piese de mobilier. Hai sa deschidem ochii. Daca vrea cineva sa discute cu mine, sa lase mesaj si raspund. Pace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu